A mea.

Arunc câte o rază spre vârfuri, unde zămislesc poveşti. Arunc câte o rază spre pereţii negri de somn, ce dor de dor, ce ard de viaţă, care plâng de proşti, care sunt orbi, căci nimic altceva nu vor să vadă. Zămislesc un cântec ce nu-l mai aud vreodată, dorit, neaflat, uitat. Au trecut vieţi întregi pe lângă Soare, nebăgate în seamă, iertate şi uitate. Soarele mai aruncă raze, dar se lovesc de pereţii negri şi orbi.

Zeul meu va învia. A câta oară va trebui, mă voi ridica pe raze, voi arde, mă voi topi pentru un Soare nou ce voi fi către o zare înaltă fără pereţi negri. Voi avea ochi, buze, mâini, tâmple, profil, contur, zâmbet, braţe calde, pas apăsat, voi avea glas, voi avea putere, sprâncene încruntate, bronz de iulie, voi avea somn, voi avea cântec, voi dansa veşnic, voi avea încredere, voi avea mândrie, voi avea dorinţă, voi avea credinţă, voi mai avea viaţă.
Voi fi un Soare întrupat. Mă voi fi transpus cu totul şi voi trăi prin el.

D.E.A.